Aniversarea celor 8 ani ai „Ziarului Lumina“ a debutat cu slujba de mulţumire şi recunoştinţă adusă lui Dumnezeu, săvârşită în paraclisul cu hramurile „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ şi „Schimbarea la Faţă a Domnului“ din Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce“ de la Mănăstirea Caraiman. Slujba de Te Deum a fost oficiată de către părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul Publicaţiilor „Lumina“, înconjurat de preoţi şi diaconi, ostenitori în echipa editorială şi administrativă a „Ziarului Lumina“, la care au participat colegi, membri de familie şi prieteni. În acest context, la finalul slujbei, părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu a arătat că rugăciunea este cea mai frumoasă formă de mulţumire şi şi-a exprimat bucuria că la acest eveniment aniversar au luat parte şi cei apropiaţi, cei cu care ne împărtăşim bucuriile şi tristeţile de fiecare zi, pentru ca astfel să se formeze o coeziune între echipa de lucru a „Ziarului Lumina“, familia de acasă şi familia Bisericii. „Este pentru noi toţi un prilej de mulţumire adusă lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, un prilej de a fi mai aproape unii de alţii în casa lui Dumnezeu. Dacă în timpul anului fiecare dintre noi aleargă ca o albină într-o parte şi într-alta pentru a împlini misiunea de slujire mediatică a «Ziarului Lumina», de a fi un mesager de încredere al Patriarhiei Române şi al credinţei ortodoxe în ţară şi străinătate, acum, la ceas aniversar, avem nevoie şi de rugăciunea noastră personală, dar şi de rugăciunea comună“, a precizat părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu.
Motto
„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”
marți, 12 februarie 2013
„Telegraful Român" cinstit la Mănăstirea Caraiman
Aniversarea celor 8 ani ai „Ziarului Lumina“ a debutat cu slujba de mulţumire şi recunoştinţă adusă lui Dumnezeu, săvârşită în paraclisul cu hramurile „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ şi „Schimbarea la Faţă a Domnului“ din Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce“ de la Mănăstirea Caraiman. Slujba de Te Deum a fost oficiată de către părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul Publicaţiilor „Lumina“, înconjurat de preoţi şi diaconi, ostenitori în echipa editorială şi administrativă a „Ziarului Lumina“, la care au participat colegi, membri de familie şi prieteni. În acest context, la finalul slujbei, părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu a arătat că rugăciunea este cea mai frumoasă formă de mulţumire şi şi-a exprimat bucuria că la acest eveniment aniversar au luat parte şi cei apropiaţi, cei cu care ne împărtăşim bucuriile şi tristeţile de fiecare zi, pentru ca astfel să se formeze o coeziune între echipa de lucru a „Ziarului Lumina“, familia de acasă şi familia Bisericii. „Este pentru noi toţi un prilej de mulţumire adusă lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, un prilej de a fi mai aproape unii de alţii în casa lui Dumnezeu. Dacă în timpul anului fiecare dintre noi aleargă ca o albină într-o parte şi într-alta pentru a împlini misiunea de slujire mediatică a «Ziarului Lumina», de a fi un mesager de încredere al Patriarhiei Române şi al credinţei ortodoxe în ţară şi străinătate, acum, la ceas aniversar, avem nevoie şi de rugăciunea noastră personală, dar şi de rugăciunea comună“, a precizat părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)