Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

vineri, 18 iulie 2014

Despre nimic-ul cel părelnic de a fi sau ceva-ceva despre „reţele” şi „socializare”

Pr. Vasile Grăjdian


Este greu să scrii despre nimic – sau foarte uşor... Când numărul sau cantitatea (văzută) contează – de voturi, rating, ranking etc. – cu un număr suficient de „pro”, într-o mare mare de abţineri „turmentate”, se poate fabrica sau provoca orice, inclusiv vreo nenorocire – din fericire, doar pentru moment, sau pentru momentul istoric respectiv –, chiar dacă este vorba despre vreun război mai local sau mai mondial, văzut sau nevăzut.
Pe de altă parte şi „din păcate”, la momentul respectiv nu este de „bon ton” sau „politic corect” să vorbeşti contra acelei (mari) majorităţi care este atrasă în capcana respectivului moment nefericit, iar după trecerea (sau „ostenirea”) nenorocirii cu pricina, de obicei „mulţi viteji se arată” şi este iarăşi de altfel de „bon ton” şi „politic corect” să vorbeşti împotriva a ceea ce mai înainte era „de bine”. A se vedea, spre exemplu, începutul şi sfârşitul războaielor, începutul şi sfârşitul regimurilor sau mandatelor politice, începutul şi sfârşitul datoriilor („pe credit”) personale sau (inter)naţionale, începutul şi sfârşitul păcatelor sau păcatului în general, care, după o vorbă mai veche, ,,intră râzând şi iese plângând”.

Internetul sau virtualizarea virtualităţilor

Pr. Vasile Gafton


Misiunea Bisericii a fost întotdeauna îndreptată spre înnoirea creaţiei, prin colaborarea sinergică a voinţei umane cu harul lui Dumnezeu, spre desăvârşirea şi spiritualizarea lumii. Dar, tot misiunea Bisericii este şi aceea de a sprijini mai întâi omul în direcţia aflării propriei chemări în planul lumii create, aceea de a fi un preot al creaţiei, care întoarce darul lui Dumnezeu, lumea, spre Dăruitor, ca mulţumire-Euharistie.
Însă, există multe piedici în calea realizării de sine a omului în conformitate cu menirea sa, mai ales în vremea noastră. Una dintre aceste piedici este chiar omul, datorită faptului că, „muritorii de rând trăiesc în această lume fără a o cunoaşte. Ei nu ştiu unde se sfârşeşte lumea reală şi unde începe cea a imaginaţiei” [Cf. Wilhelm Stekel, Profunzimile sufletului, trad. de Andra Hâncu, Ed. Trei, Bucureşti, 2013, p. 9].

Pro- şi anti-facebook: prezent şi viitor

Ciprian Iulian Toroczkai


Atunci când discuţi despre Facebook, nu poţi să fii decât pro sau contra; orice părere neutră îţi este interzisă, căci acest veritabil fenomen social a atins un nivel global, ceea ce face ca fiecare dintre noi să nu-l mai putem ignora. Într‑un fel sau altul, facem parte din „Generaţia Facebook”…

#Facebook, #blogger şi #twitter, să fie oare acestea componente indispensabile în ecuaţia pastorală contemporană cu soluţie paulină de „a te face tuturor toate”?

Pr. Răzvan Ionescu


Suntem mai mulţi ca niciodată în istorie. În pofida dezvoltării explozive a mijloacelor de comunicare, câţi dintre noi nu ne găsim oare însinguraţi şi fără repere, într-o poziţie de izolare într-o pădure fără de sfârşit de oameni percepuţi ca decor de fundal al propriei existenţe? Iată o identificare actuală a profilului de aşteptători ai Păstorului celui bun, ieşit în contemporaneitate în căutarea mioarelor celor rătăcite de turmă, Întru Care comuniune înseamnă plinătate de prezenţă şi de împărtăşire de viaţă şi nicidecum simplu schimb de informaţii.
Pastoral, întâlnirea cu aproapele rătăcit în meandrele îndepărtărilor de Dumnezeu de tot felul ne este un imperativ al iubirii întru Hristos. Apare legitimă întrebarea: se îndreaptă oare Hristos întâi de toate în direcţia VIP-urilor de tot felul de astăzi, construite, iată, şi prin reţelele de socializare, sau mai curând a nesemnificativilor care odrăslesc în lăuntrul lor lacrima smereniei neprefăcute (deseori rămaşi neconectaţi on-line, ci doar la cer)?

COMPUTER vs. THABOR

Pr. Conf. Dr. Constantin Necula


Este tot mai greu să propui texte pentru oamenii maturi, preocupaţi pentru lectură, atunci cum n-ar fi greu să scrii pentru tineri şi copii? Cum să le rupi privirea din albastrul sideral al tabletei, al IPHON-ului sau al computerului, cum să-i desprinzi de albastrul sideral al ecranului pentru a-i ţine aproape de Hristos? Aud des astfel de cuvinte, unele rostite cu durere, altele cu pathos, niciunul cu indiferenţă. Senzaţia pe care mi-o creează astfel de lamentări este că ne socotim mereu în război cu tinerii şi copiii. Ca şi cum ar fi duşmanii noştri, ca şi cum dacă nu gândesc ca noi sunt judecabili, chiar condamnabili. Un soi de justiţie trecută, din studiourile de televiziune, în componenta vieţii cotidiene. Ba uneori, resimt mereu această atitudine, îi încolţim cu prezumţii de vinovăţie, de multe ori gândind în raport numai cu frustrările noastre educaţionale. Ori pe ei, pe copiii şi tinerii noştri, nu-i mai întrebăm de mult ce cred, cum vor ei să respire educaţia pe care le-o propunem, cât de atenţi suntem la nevoile lor. Semănăm cu toţi aceia care se agită în grupuri de dialog social ori în grupuscule de oportunişti de carieră, care ne vorbesc despre ce cred ei despre educaţia religioasă, iar nu ce cred ei, beneficiarii ei, despre ea. Şi aceasta în condiţiile în care beneficiem de suficiente experienţe de viaţă şi de o mulţime de informaţii care ne-ar ajuta să profilăm o soluţie pastorală solidă, lipsită de scrupulozităţi administrative ori funcţionăreşti.