TIPOGRAFIA ŞAGUNIANĂ DIN SIBIU (II)

Dr. Emanuel TĂVALĂ

Continuarea la Patrea I

Prima perioadă bisericească-şcolară a culminat în vremea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna şi s-a prelungit până la Primul Război Mondial. Biserica a trebuit să acorde o mare importanţă problemelor de educaţie a tinerilor aşa încât această perioadă abundă în diferite manuale şcolare, cărţi necesare liceelor confesionale, Institutului Pedagogic- Teologic sibian, fără a neglija însă cărţile bisericeşti de cult.

Astfel au văzut lumina tiparului un număr de aproxi­mativ 56 de manuale şcolare: bucoavne, abecedare, cărţi de citire, gramatici, manuale de geografie, istorie, ştiinţele naturii, matematică, economie, în nenumărate ediţii, unele bilingve. Trebuie amintit că în Tipografia arhidiecezană a apărut în anul 1864 primul manual de stenografie: „Steno­grafia română după Sistemul lui Gabelsberger”, întocmit de Demetriu Răcuciu, stenograful român al Dietei Tran­silvane, care în prefaţă îşi cere iertare, arătând că este un desţelenitor al acestei invenţiuni la români.

Din punct de vedere bisericesc, amintim că în timpul arhipăstoririi Mitropolitului Andrei Şaguna s-au tipărit la Sibiu toate cărţile de cult ortodoxe, dintre care: Biblia ilustrată, Minelele, Octoihul Mare, Triodul etc., foarte voluminoase care au cerut mari investiţii băneşti şi o muncă extraordinară. Moştenirea lăsată de Şaguna şi în domeniul cărţii tipărite este extrem de bogată în Biserica noastră, încât urmaşii, până în 1918, au tipărit mai rar cărţi de cult, dar au ţinut acelaşi ritm în ce priveşte tipărirea manualelor şcolare.

În ceea ce priveşte partea tehnică a cărţilor publicate la Sibiu, trebuie menţionat că stranele bisericilor au fost înzestrate cu cărţi editate cu tipar diferenţiat şi în culori, pentru o cât mai uşoară orientare.

Despre manualele şcolare, generaţiile de tineri care s-au instruit din cărţile apărute la Sibiu păstrează o frumoasă amintire, ele fiind întotdeauna tipărite pe hârtie bună, cu litere clare, de multe ori cu ilustraţii din pictori şi xilografi celebri.

Conducătorii tehnici din această perioadă au fost: Dimitrie Lazarevici şi Gh. Poponea.

De serviciile Tipografiei arhidiecezane va beneficia în acest timp şi Asociaţiunea Transilvană pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). În primii ani când ASTRA (societate nesubvenţionată de Stat, ci finanţată numai pe cale particulară) se afla într-o situaţie economică precară. Andrei Şaguna a tipărit la această tipografie actele ASTREI gratuit, declarând cu prilejul adunării generale de la Alba Iulia (1866) că va veni timpul, când se va recunoaşte preţul actelor Asociaţiunii şi se vor căuta ca necesare antichităţii. [Telegraful Român, anul 128, Sibiu, 1 martie 1980, nr. 9-10, p. 4.]

Prin publicarea actelor şi protocoalelor până la 1866, în broşuri anuale, s-a creat posibilitatea cunoaşterii mai acurate a începutului activităţii Asociaţiunii Transilvane.

A doua perioadă, care cuprinde arhipăstorirea mitro­poliţilor Nicolae Bălan şi Nicolae Colan, poate fi numită teologică-bisericească. După unirea Transilvaniei cu România, Statul român şi-a asumat răspunderea educaţiei tineretului, Bisericii rămânându-i să se ocupe de proble­mele teologice şi bisericeşti. În acest timp, tipografia a tipărit cărţi teologice şi cu conţinut religios-moral, cuprinse în biblioteci: Seria Teologică, Seria Didactică, Veniţi la Hristos, Popasuri duhovniceşti, Biblioteca biblică, Con­tribuţiuni la studiul Testamentului Nou, Bunul Păstor etc.

Între cele două războaie mondiale, meritul de căpete­nie în ceea ce priveşte tipărirea de cărţi care urmăreau să satisfacă necesităţile teologice, didactice, pastorale şi de viaţă bisericească ale Centrului Mitropolitan transilvănean ortodox român îi revine mitropolitului Nicolae Bălan (care a iniţiat şi îndrumat tipărirea mai multor cicluri de lucrări, cu caracter teologic ce ocupă şi astăzi un loc de seamă în bibliotecile noastre parohiale).

Pentru îndrumarea activităţii pastorale a clerului, în 1911, prof. Nicolae Bălan întemeiază colecţia „Bunului Păstor”. De asemenea, în sprijinul activităţii misionare a preoţimii ortodoxe române din Transilvania s-a venit prin colecţiile de broşuri religioase „Popasuri Duhovniceşti” şi „Veniţi la Hristos”. Profesorul de teologie Nicolae Colan a fost mâna dreaptă a Mitropolitului Nicolae Bălan în ctito­rirea şi dezvoltarea colecţiilor de lucrări teologice şi cărţi bisericeşti apărute la Sibiu şi pomenite mai sus. Pe de altă parte, [Nicolae Colan] a înfiinţat colecţia „Studii biblice” (1925) şi „Problemele vieţii” (1929), aceasta din urmă în cadrul „Revistei Teologice”. În 1934 a pornit la drum revista de familie „Viaţa ilustrată”, pe care apoi a luat-o cu sine la Cluj (1936) când a fost instalat episcop acolo.

Această Tipografie, care în cinstea revenirii foştilor greco-catolici va purta, din 1948, numele de „Reîntre­girea”, va desfăşura în acest răstimp o activitate bogată, potrivit exigenţelor vremii, devenind datorită strădaniilor Mitropolitului Nicolae Bălan, cel mai important centru tipografic editorial din Patriarhia Română.

Se poate afirma cu certitudine ca activitatea ştiinţifică literară în perioada interbelică este cu totul neobişnuită. Nu există un domeniu de competenţa slujitorilor Bisericii în care ei să nu se fi afirmat în scris. Astfel că operele de mare valoare teologică, publicate în tiparniţa şaguniană, au contribuit la îmbogăţirea tezaurului spiritual al Ortodoxiei româneşti şi la creşterea prestigiului Bisericii noastre în lumea creştină.

A treia perioadă poate fi numită ecumenică, ea cores­punzând celei postbelice. Caracteristica acestei perioade constă în faptul că Tipografia fiind ridicată la un înalt grad de productivitate, pe lângă faptul că tipărea şi pentru eparhiile sufragane cărţi şi calendare, execută lucrări şi pentru Bisericile altor confesiuni din România. Datorită contextului istoric, în ultimele patru decenii ale secolului XX, activitatea Tipografiei sibiene s-a diminuat. Pe lângă cărţi şi periodicele: Telegraful Român, Mitropolia Ardea­lului, Îndrumătorul Bisericesc şi Kirchliche Blätter, s-au mai publicat diverse alte tipărituri pentru nevoile interne ale Arhiepiscopiei, fişe de bibliotecă, diverse formulare de cerere (precum cele pentru CAR-Sibiu), registre intrări-ieşiri, procese verbale, registre înmormântări, bugete, registre cheltuieli, etichete-lumânări, chenare, ordine de plată, legitimaţii, chitanţiere, carnete student etc.

A patra perioadă se confundă cu revirimentul tipografiei şi cu înţelegerea economiei de piaţă şi a menirii unei astfel de instituţii în societatea românească, putând fi caracteri­zată ca fiind perioada modernizării în spiritul tradiţiei. Această perioadă este caracterizată de o deschidere spre nevoile Bisericii, dar şi ale societăţii. Totodată, Tipografia s-a deschis în ultimii ani spre nevoile eparhiilor sufragane şi nu numai, ci şi către nevoile instituţiilor statului sau ale unor persoane fizice. Tipografia tipăreşte acum pentru eparhiile sufragane ceea ce este necesar, dar răspunde şi comenzilor venite din partea terţilor în aşa fel încât managementul să fie unul profitabil, exact aşa cum îl vedea şi întemeietorul său, Sf. Ierarh Andrei Şaguna. Tipografia se află într-un perma­nent proces de înnoire şi retehnologizare tocmai pentru ca produsul finit să fie unul care să corespundă standardelor atât de ridicate ale societăţii româneşti.

O privire de ansamblu asupra activităţii acestei tipogra­fii în peste un secol şi jumătate de existenţă indică câteva mii de titluri de cărţi cu conţinut religios-moral, literar, ştiinţific etc., un număr de 63 periodice, tipărite aici pe tot timpul apariţiei sau numai pe anumiţi ani, o serie de biblioteci – toate contribuind la ridicarea nivelului moral-cultural şi material al poporului român.

În această tipografie se tipăreşte de aproape 164 de ani cel mai vechi ziar din România, Telegraful Român, De asemenea, menționăm și Foişoara Telegrafului Român (1876-1877), Îndrumătorul bisericesc, revista Mitropolia Ardealului (1956-1990), Revista Teologică (1907-1947 şi din 1990 până azi), Viaţa ilustrată şi alte periodice, anuare­le şcolilor bisericeşti şi ale altora, protocoalele sinoadelor şi congreselor naţionale bisericeşti; reviste de pedagogie: Şcoala Noastră, Foaia Pedagogică, Viaţa Şcolară; reviste literare: Crai Nou (1919), Rândunica (1894), Transilvania (1892-1900), Ţara Noastră (1907-1909); reviste ştiinţi­fice: Buletinul Societăţii Medicale (1920-1921), Revista Inginerilor Români (1919); reviste economice: Compas Românesc (1892-1898), Revista Economică (1922-1928), Anuarul Financiar şi Economic (1893-1898) şi altele.

Bilanţul cu care Tipografia Arhidiecezană încheie un secol şi jumătate de existenţă activă este o mărturie grăi­toare a năzuinţelor slujitorilor bisericeşti, a credincioşilor, a salariaţilor tipografiei de a se afla permanent în slujba intereselor dreptei credinţe ortodoxe române.

Nu putem încheia fără a menţiona că, pe lângă funcţia religioasă, culturală, ştiinţifică, Tipografia a îndeplinit şi o funcţie socială. Aici şi-au însuşit meseria de tipografi un număr mare de tineri români din Sibiu, dintre măierenii care lucrau pe moşii sau dintre cei de la sate. Se pot cita familii de români care au dat decenii la rând muncitori-tipografi din sânul lor, cum sunt familiile: Baciu, Băcilă, Dop, Mohan, Poponea, Simtion, Trifan, Ucenic etc., ceea ce este o dovadă că meseria de tipograf era apreciată şi ca un liman de izbăvire din situaţia grea materială. Pe lângă cei 16 tipografi stabili, Tipografia primea în fiecare an patru ucenici, care, după ce îşi însuşeau meseria, se angajau ca muncitori aici sau în alte întreprinderi tipografice. Prin 1879, un biograf al Mitropo­litului Andrei Şaguna identifică foşti ucenici ai Tipografiei Arhidiecezane în multe oraşe din Transilvania, la Budapesta, Viena, Bucureşti şi chiar la Paris. Doi dintre ei, Is. Marco­vici şi G. Trifan au ajuns până în America, unde au tipărit pentru românii de acolo ziarul America. După două decenii această Tipografie avea un colectiv de muncitori tipografi, maşinişti, corectori, zeţari, pricepuţi şi harnici crescuţi de ea. Promovarea unei meserii în rândurile românilor era o cale de ridicare pe o treaptă social-economică mai bună a celor lipsiţi, ideal pe care Şaguna, urmărindu-l toată viaţa, l-a imprimat şi Tipografiei. Amintim astfel câteva nume care au lăsat urme în rândul tipografilor şi al publicului românesc:

G. Poponea, unul dintre urmaşii lui Dimitrie La­zarevici, conducătorul tehnic pe timpul Mitropoliţilor Miron Romanul şi Ioan Meţianu; St. Duca, pe timpul Mitropolitului Nicolae Bălan şi I. Chirilă; tipografii corectori Toma Simtion, Nicolae Stoia şi Al. Stanciu. Acesta din urmă ajunge şef-corector la marea tipografie Krafft-Drotleff, în timpul când O. Vestemean era şeful sectorului maşini şi I. Mocian al culegătorilor, ambii cres­cuţi în Tipografia Arhidiecezană; directorii de tipografii D. Axente şi Cornel Chivar; foştii muncitori tipografi care au înfiinţat tipografii: Nicolae Bratu, O. Veştemean, Ilie Măgean, în Sibiu şi Ionel Chidu, în Cluj, care prin lucrarea lor au înlesnit răspândirea culturii şi a ştiinţei în rândul românilor.

Tipografia Arhidiecezană a fost coordonată de către con­silierii economici în vremea din urmă a păstoririi Mitropo­litului Antonie Plămădeală, responsabilitatea acestui sector fiind în sarcina Pr. Ezechiel Oancea, consilierul economic. După 2005, responsabilitatea Tipografiei a revenit lui Ilie Chera, fost tipograf la Institutul Tipografic din Sibiu, iar din 2013 responsabilitatea a trecut spre zona culturală, Tipogra­fia fiind legată de Editură şi celelalte servicii de pregătire.

Dr. Emanuel TĂVALĂ