Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

marți, 25 aprilie 2017

Răzvan Codrescu, O Introducere în Creştinism



Pr. prof. univ. dr. Dumitru ABRUDAN

Eseistul, poetul, dascălul, publicistul (redactor-şef al publicaţiei „Puncte Cardinale”, redactor literar al Editurii „Anastasia”, director literar al Editurii Christiana) şi alesul om de cultură Răzvan Codrescu a înscris recent, în lunga listă de cărţi publicate, până în prezent, şi volumul cu titlul pe care l-am redat mai sus. 
 Direcţionat spre generaţia tânără, şi nu numai, volumul pe care îl recenzăm reprezintă o excepţională sinteză istorică, doctrinară şi de trăire a actului religios.
Primul capitol, intitulat: „Ce este religia?”, este segmentat în douăsprezece subcapitole.
În primele două, dintre acestea, autorul abordează nu doar semnificaţia etimologică a acestui cuvânt – religie, ci descrie cu acurateţe şi esenţa actului religios.
Finalitatea actului religios, descrisă în cel de al treilea subcapitol, este îndumnezeirea omului, dar nu prin transformarea fiinţei umane în Fiinţă divină, ci prin purificarea omului de păcatul neascultării, în care a căzut, prin ispită diavolească. Harul divin este energia care se revarsă de sus, prin mijlocirea Sfintelor Taine, şi care îl ajută pe om să se elibereze de păcat şi să-şi împlinească destinul hărăzit încă de la creaţie.
În următoarele cinci subcapitole, autorul abordează probleme delicate, precum cele ale manifestărilor parareligioase, respectiv ale mitologiei, magiei, superstiţiilor şi ştiinţelor oculte.
Subcapitolul 11, aflat în succesiunea celorlalte, la care ne-am referit, abordează o problemă de actualitate şi aceasta. Este vorba de legătura dintre religie, respectiv Teologie, şi filosofie. Din start, autorul precizează că Teologia, care este sinteza doctrinară a religiei, nu poate fi confundată cu filosofia, deşi aceste două modalităţi de expresie a gândirii, simţirii, trăirii omeneşti au avut o întâlnire rodnică, religia, respectiv Teologia, împrumutând din limbajul filosofic, mai ales platonic şi aristotelic, expresii valorificate în formularea şi sistematizarea noilor adevăruri revelate.
Capitolul al doilea, din tratare, se intitulează „Universul Religiilor” şi are şase subcapitole.
Primul subcapitol abordează problema „diversităţii manifestărilor religioase”.
Încă în finalul capitolului anterior, autorul formulează o concluzie cu adevărat importantă, în privinţa diversităţii religioase, şi anume că vorbind despre diversitatea manifestărilor religioase nu facem altceva decât „să ne tăiem cu răbdare calea spre Iisus Hristos – Dumnezeul cel viu şi spre taina luminoasă a crucii Sale” (p. 28). Cu alte cuvinte, scopul pe care îl urmărim atunci când ne referim şi la alte religii nu este altul decât de a evidenţia caracterul revelaţional al monoteismului creştin.
În subcapitolul 2, intitulat: „Fondul comun al religiilor”, întâlnim afirmaţii care nu pot fi contestate, şi anume că ideea de Divinitate, sentimentul sacrului, dorinţa de depăşire a condiţiei umane, nostalgia paradisului, apelul la rugăciune, la purificare sufletească şi trupească sunt prezente în toate religiile. Dar pretenţia că cineva poate crede deopotrivă în Hristos şi în Buda, că învierea creştină este identică cu reîncarnarea indiană nu sunt altceva decât rătăciri de la adevărul descoperit prin profeţi.
Acurateţea cu care autorul abordează problemele din acest domeniu al religiei este vizibilă şi din cel de-al treilea subcapitol, intitulat „Revelaţia naturală şi Revelaţia supranaturală” (p. 34). Ideea care se conturează cu claritate este aceasta: pe lângă revelaţia divină există şi o aşa-numită revelaţie naturală, adică o modalitate de recunoaştere a supra-naturalului din cele naturale, a Creatorului din creaţia Sa.
În subcapitolul 4, autorul abordează problema „tipurilor de religii”. Reţinem din acest subcapitol că o primă categorisire a tipurilor de religii ar fi în religii naturale şi religii supranaturale sau revelate. În privinţa primelor, a celor naturale, autorul vine din start cu precizarea că acest tip nu poate exista, atâta vreme cât orice religie implică un cât de elementar raport cu Divinitatea.
Evident că monoteismul este tipul de religie adevărată, atâta vreme cât Dumnezeu este unul în fiinţă.
Religiile monoteiste, respectiv iudaismul, creştinismul şi islamismul, sunt prezentate pe larg în cel de al cincilea subcapitol.
În privinţa creştinismului, autorul vine cu precizarea că ocupă primul loc între toate religiile lumii, întinzându-se pe întrega suprafaţă a globului.
Dar nu doar extensiv, ci şi spiritual, moral şi social depăşeşte alte religii.
Dogma trinitară este temelia credinţei creştine, redată în termenii cei mai clari în Simbolul niceo-constantinopolitan.
Cu cel de-al treilea capitol, autorul se întoarce la tema subsumată în titlul cărţii. Expune aici: „Temeiurile şi izvoarele creştinismului”.
Reţinem că religia creştină nu este o continuare a iudaismului. Moşteneşte, aşa cum vom vedea şi din subcapitolele următoare, prima parte a Scripturii, adică Vechiul Testament, dar s-a conturat din start ca o nouă religie. Iisus Hristos, născut după trup din neamul lui Israel, s-a născut înainte de veci din Tatăl. Este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Întruparea Sa a avut ca obiectiv mântuirea tuturor popoarelor. De aceea, prin pogorârea Duhului Sfânt, s-a întemeiat Biserica, adică o altă religie monoteistă. El, Domnul şi Mântuitorul, i-a trimis pe Sfinţii Săi Ucenici şi Apostoli către toate neamurile zicând: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi învăţându-le să păzească toate câte am poruncit vouă” (Mt. 28, 19-20).
Partea a patra din tratare se intitulează „Teologia mistică şi dogmatică”. Este de reţinut precizarea, pe care o face autorul, că, dacă în capitolele anterioare au fost expuse „temeiurile şi izvoarele creştinismului”, se impunea ca de îndată să se treacă la expunerea doctrinei creştine.
Pe lângă capitolele menționate mai există însă şi o „Addenda”, ce acoperă nu mai puţin de 176 de pagini.
Şi aici avem o segmentare a textului în şaptesprezece părţi, dar care nu sunt subcapitole ale unui capitol, ci o înşiruire de teme cu caracter catehetic.
Prima temă este dedicată numelor cu care Iisus a fost apelat, în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie. Sunt consemnate astfel următoarele nume: Iisus, care provine de la verbul ebraic lehoşia şi care se traduce cu „a mântui”. Prin urmare numele Iisus este echivalentul numelui „Mântuitorul”. Urmează apoi numele Emanuel, care se traduce „cu noi este Dumnezeu”, Mesia, adică Hristos, Fiul, Cuvântul sau Logosul, Domnul, Galileanul, Nazarineanul, Mirele, Mielul, Păstorul cel Bun, Rabi, Învăţătorul, Noul Adam, Omul, Ichtys (o sinteză a patru nume din limba greacă şi anume: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul). A doua temă este dedicată „Preasfintei, Preacuratei, Preabinecuvântatei, Slăvitei Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare”. Următoarele două teme au trimitere la Praznicul şi Icoana Bunei Vestiri, şi la Praznicul Adormirii Maici Domnului, în Sfânta Tradiţie şi în iconografie. „Crucea şi semnificaţiile ei” este a treia temă abordată. Urmează alte cinci teme, şi anume: „Despre post”, „Despre rugăciune”, „Despre pomelnice, acatiste şi sărindare”, „Despre doliu” şi „Scurte lămuriri despre Sfintele Taine şi Ierurgii”. Cea de-a şasea temă se intitulează: „Perspectiva creştină asupra familiei”.
Titlul generic al volumului a îngăduit ca în cuprinsul acestuia să se afle şi un text referitor la „Erezii şi secte contemporane”. Textul este caracterizat de autor ca „mic ghid de pază ortodoxă”.
Impresionează plăcut şi un „Sinaxar românesc”, inclus de asemenea în acest volum. Sunt selectate numele sfinţilor şi sfintelor, din calendarul ortodox, şi este descrisă sumar personalitatea tuturor celor care s-au încununat cu nimbul sfinţeniei.
Două acatiste, şi anume: Acatistul Sfântului Arhanghel Gavriil şi Acatistul Sfântului Arhanghel Rafael, sunt orânduite în finalul acestui volum.
Nu doar o prefaţă, ci şi o postfaţă avem în volumul pe care îl prezentăm. Aflăm din această postfaţă că încă spre jumătatea anilor 80, autorul a alcătuit un sumar de carte, pe care intenţiona să o publice, ca o sfidare a materialismului şi ateismului regimului comunist. Acel sumar, puţin mai redus decât a fost alcătuit iniţial, a devenit cuprinsul volumului apărut în 2016.
În conformitate cu tradiţia redacţională de studii şi cărţi avem înscrisă în volum şi o extinsă şi autoritativă listă bibliografică, urmată de un „Indice selectiv de nume de autori moderni”.
Între aceste două liste se află şi un „Indice de Sfinţi”, ce acoperă şase pagini. Înşiruirea numelui Sfinţilor este în ordine alfabetică.
Autorul nu a exclus nici o listă a cărţilor pe care le-a redactat şi publicat, în Editura Christiana, în intervalul 2002- 2016. Este vorba de 12 volume, la care îl adăugăm acum şi pe cel actual, într-o prezentare grafică excepţională.